…isi spuse el, si, apropiindu-se de masa, scoase din sertar un revolver, il cerceta-lipsea un glonte- si il puse in buzunarul pantalonilor. -Dumnezeule! Ce fac? striga el deodata si incepu sa se roage cu mainile impreunate. Ajuta-ma, Doamne, izbaveste-ma. Tu stii ca nu vreau sa pacatuiesc, dar singur nu pot sa lupt. Ajuta-ma, spuse el, facandu-si semnul crucii in fata icoanei. "In definitiv pot sa ma stapanesc. Sa ies si sa chibzuiesc totul." Iesi in antreu, isi puse scurta imblanita, galosii, apoi iesi in cerdac. Fara sa bage de seama, pasii lui apucara de-a lungul gradinii, pe drumul de camp, indreptandu-se spre ferma. Acolo se mai auzea inca duduitul treieratoarei si strigatele baietilor care manau vitele. Intra in hambar. Ea era acolo. O zari indata. Ea aduna spicele imprastiate, dandu-le la o parte cu o miscare dibace. Evgheni n-ar fi vrut sa se uite la ea, dar nu se putea stapani. Se dezmetici abia atunci cand ea nu se mai zarea. Vechiulul ii raporta ca acum sunt pe sfarsite cu treieratul granelor culcate la pamant, si ca din cauza asta se lucreaza mai incet si va iesi rod mai putin. Evgheni se apropie de batoza, care vuia din cand in cand, ori de cate ori se treceau snopi prost rasfirati, si intreba pe intendent daca mai sunt multi snopi de grane culcate. -Sa tot fie vreo cinci care. Atunci, uite ce-i… incepu Evgheni, dar nu ispravi ce avea de spus. Ea se apropiase de cilindru, grebland spicele de sub el si il fripse cu privirea ei surazatoare. Privirea aceasta ii vorbea despre dragostea voioasa si fara griji dintre ei, ii spunea ca ea stie cat o doreste, stie ca el venea la sura ei si ca ea, ca intotdeauna, este gata sa traiasca si sa petreaca cu el, fara a pune conditii, fara a se gandi la urmari. Evgheni se simti dominat de ea, dar nu voia sa se dea batut. Isi aminti de rugaciunea sa si incerca s-o repete. Incepu s-o spuna in gand, dar numaidecat isi dadu seama ca e zadarnic. Un singur gand ii coplesea acum intreaga fiinta: cum sa-i fixeze o intalnire fara ca ceilalti sa bage de seama? -Daca ispravim astazi, cum porunciti dumneavoastra, sa mai incepem o jireada noua, ori sa lasam pe maine? intreba vechilul. -Da, da, raspunse Evgheni, urmand-o fara sa vrea catre vraful spre care ea si o alta femeie adunau spicele cu grebla. "Ce, chiar sa nu ma pot stapanii? isi spuse el. Sunt oare intr-adevar pierdut? Dumnezeule! Dar nici nu exista Dumnezeu! Nu exista decat Diavolul. Si Diavolul e ea. A pus stapanire pe mine. Dar nu vreau, nu vreau. Diavol, asa-i , adevarat diavol." Veni aproape de ea, scoase din buzunar revolverul si trase o data, de doua, de trei ori in spatele ei. Ea fugi si cazu peste gramada de snopi. -Domne Sfinte, Dumnezeule! Ce-o mai fi si asta? tipau femeile. -Nu, n-am tras din greseala. Am ucis-o cu buna stiinta, striga Evgheni. Trimiteti dupa pristavul de stan. Pleca acasa si fara sa-i spuna ceva sotiei, intra in cabinetul sau si se incuie. -Nu intra la mine, ii striga el sotiei prin usa, vei afla totul. Peste o ora suna, si cand feciorul intra, ii porunci: -Du-te de afla daca Stepanida traieste. Feciorul, informat de mai inainte, ii zise ca ea murise de o ora. -Foarte bine. Acum lasa-ma singur. Cand va sosi pristavul ori judecatorul de instructie, sa ma anunti. A doua zi de dimineata sosira comisarul si cu judecatorul, si Evgheni, dupa ce isi lua ramas bun de la nevasta si copil, fu dus la inchisoare. L-au judecat. Era perioada primelor procese cu jurati. Judecata a constat ca a savarsit fapta intr-un moment de alienatie trecatoare si l-au condamnat la pedeapsa pocaintei religioase. Evgheni petrecu noua luni in temnita si o luna la manastire. Incepuse sa bea inca din inchisoare si continua cu bautul la manastire si se intoarse acasa un alcoolic vlaguit si íncurabil. Varvara Alexeevna sustinea ca dintotdeauna a prezis sfarsitul acesta. Se vedea asta cand discutai cu el. Liza si Maria Pavlovna nu izbuteau sa inteleaga cum s-a intamplat una ca asta, si cu toate acestea nu credeau in afirmatiile doctorilor, care spuneau ca el ar fi fost un bolnav mintal, un psihopat. Nici in ruptul capului ele nu puteau sa admita lucrul acesta,deoarece stiau ca fusese mai sanatos la minte decat sute de oameni pe care ii cunosteau. Si intr-adevar, daca Evgheni Irteniev ar fi fost un bolnav mintal, cand a savarsit crima sa, atunci toti oamenii sunt la fel de bolnavi; dar adevaratii bolnavi mintali sunt, fara discutie, aceia care vad semnele de nebunie la altii, si nu le vad la ei insisi.